Accesului persoanelor în anumite locuri publice din capitală va fi limitată
Măsura este luată de poliție, în contextul desfășurării celei de-a V-a ediții a Conferinței ministeriale a Platformei de Parteneriat pentru Moldova (MPP), la care vor participa demnitari străini, ambasadori acreditați și alți Înalți Oaspeți din 38 de țări și 20 de organizații internaționale, care vor vizita instituțiile de stat ale Republicii Moldova.
În aceste condiții, marți, 17 septembrie 2024, va fi limitat temporar accesul persoanelor în anumite locuri din municipiul Chișinău, din centrul orașului și arterele care fac legătura cu Aeroportul Internațional Chișinău, inclusiv desfășurarea manifestărilor în masă, lucrărilor de reparație a drumurilor/a rețelelor electrice/termice, apeduct/canalizare și tăiere a arborilor, în perimetrul străzilor pe unde se va deplasa coloana oficială.
Excepție de la restricțiile indicate mai sus sînt manifestările social-culturale, menționate în declarațiile prealabile, depuse la Primăria Municipiului Chișinău în perioada vizată.