6Foto© zdg.mdAlertă în plantațiile viticole: ANSA a depistat un organism de carantină
Un organism dăunător, asociat cu boala cunoscută drept „îngălbenirea aurie a viței-de-vie”, a fost depistat în plantații viticole din R. Moldova, informează Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Autoritatea anunță că a dispus măsuri pentru eradicarea focarelor și monitorizarea plantațiilor afectate.
Potrivit ANSA, prezența organismului fitoplasmatic Grapevine flavescence dorée phytoplasma a fost confirmată în urma supravegherii fitosanitare, atât în plantații-mamă destinate producerii materialului săditor, cât și în plantații aflate în rod. Confirmarea a fost făcută printr-un raport de încercări emis de laboratorul desemnat drept laborator de referință.
„Agentul patogen este un organism fitoplasmatic cu impact semnificativ asupra sectorului vitivinicol, deoarece se localizează în vasele conducătoare ale viței-de-vie și poate provoca pierderi importante în plantațiile viticole. Agentul patogen este transmis în principal prin insecte-vectoare, în special prin cicada Scaphoideus titanus, precum și prin utilizarea materialului de înmulțire vegetativă infectat”, se menționează în comunicatul emis de instituție.