
Amenzi de peste 17 mii de lei pentru transport ilegal de lemn la Nisporeni
Inspectorii de mediu din Nisporeni au organizat și desfășurat un șir de razii și acțiuni de verificare pe întreg teritoriul raionului, în scopul asigurării eficienței controlului lucrărilor silvo-tehnice în fondul forestier și al respectării legislației de mediu. În urma verificărilor au fost depistate mai multe abateri, potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM).
Pe parcursul controalelor, inspectorii de mediu au verificat corectitudinea transportării masei lemnoase, fiind supuse controlului mai multe mijloace de transport. Au fost examinate actele de proveniență a materialului lemnos și modul de respectare a prevederilor legale în vigoare.
„În urma abaterilor constatate, au fost întocmite procese-verbale contravenționale în conformitate cu Codul Contravențional al R. Moldova. Au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de 17 500 de lei, iar pentru prejudiciul cauzat mediului a fost calculată și înaintată spre achitare suma de 1362 de lei”, se arată în comunicatul IPM.