Bărbat prins la vânătoare ilegală în zona de frontieră Soroca5Foto© tvn.md

Bărbat prins la vânătoare ilegală în zona de frontieră Soroca

, 5 știri, 2 vizualizări

O patrulă a Sectorului Poliției de Frontieră „Soroca”, aflată în misiune de supraveghere a frontierei de stat, a depistat un bărbat care practica activitatea de vânătoare în zona de frontieră, pe timp de noapte. Mai mult decât atât, acesta nu deținea documentele necesare pentru armă.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 2 noiembrie 2025, în extravilanul localității Slobozia-Cremene, în timp ce polițiștii de frontieră desfășurau raiduri pentru prevenirea braconajului ilicit.

În urma intervenției și a verificărilor efectuate, a fost identificat un bărbat, în vârstă de 36 de ani, care avea asupra sa o armă cu țeavă lungă, dotată cu lunetă. Acesta nu a putut prezenta acte de identitate sau documente care să ateste legalitatea deținerii și portului armei de foc.