Biletele de avion s-ar putea scumpi. Prețul combustibilului pentru aeronave s-a majorat cu 30%© independent.md

Biletele de avion s-ar putea scumpi. Prețul combustibilului pentru aeronave s-a majorat cu 30%

, 5 știri, o vizualizare

Criza din Orientul Mijlociu a scumpit și kerosenul pentru avioane. Prețul combustibilului pentru aeronavele Jet A1 s-a majorat cu aproximativ 30% în ultimele săptămâni, lucru ce ar putea duce inevitabil și la scumpirea biletelor de avion pentru zborurile operate de pe Aeroportul Internațional Chișinău, potrivit unei analize publicate de pagina specializată în aviație Ruynway08.

Aproximativ 20–30% din transportul mondial de petrol trece prin Strâmtoarea Ormuz, iar orice incident din această zonă se reflectă rapid în costurile combustibilului pentru aviație.

Potrivit analizei, citată de bani.md, instabilitatea regională determină creșterea cotațiilor la rafinăriile europene și majorează costurile logistice. În cazul în care petrolierele sunt nevoite să ocolească Africa pentru a evita zonele de risc, timpul de livrare al combustibilului poate crește cu până la 14 zile, iar costurile de transport se pot dubla.