4Foto© zdg.mdBiroul Parlamentului a aprobat ordinea de zi pentru ședințele plenare din 5–6 martie
În lectura a doua, deputații vor examina proiectul de lege privind transformarea rețelei de date contabile în rețeaua privind durabilitatea agricolă și alte intervenții în actele normative din domeniul agricol, precum și inițiativa legislativă care vizează fortificarea securității judecătorilor.
Pe ordinea de zi au fost incluse o serie de proiecte de acte normative care vor fi examinate în prima lectură. Acestea se referă la legislația privind cetățenia Republicii Moldova și modernizarea și administrarea Portului Internațional Liber „Giurgiulești”. De asemenea, Parlamentul urmează să ratifice Acordul privind măsurile de competența statului portului pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat, încheiat la Roma la 22 noiembrie 2009.
În plenul Parlamentului, urmează să fie audiate și două rapoarte de activitate pentru anul 2025 – al Centrului Național Anticorupție și cel de activitate în sistemul de acordare a asistenței juridice garantate de stat.