Când va începe perioada electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie© observatorul.md

Când va începe perioada electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie

, 5 știri, o vizualizare

Potrivit președintei CEC, Angelica Caraman, în programul calendaristic au fost incluse activități legate de prezentarea listei numerice și nominale a organelor de conducere ale partidelor politice care doresc să participe la alegeri. Partidele care nu au transmis aceste informații către Agenția Servicii Publice nu vor avea dreptul să participe în scrutin. Odată cu începerea perioadei electorale, adică 14 iulie, va fi publicată lista partidelor politice care au dreptul să participe în alegeri.

Membrul CEC, Vadim Filipov, consideră că începerea perioadei electorale pe 14 iulie este târzie. Potrivit lui, la scrutinul precedent perioada electorală a început cu circa două săptămâni mai devreme. În opinia sa, începerea perioadei electorale trebuie să fie uniformă, ca toți actorii implicați în activitatea politică și electorală să-și ajusteze acțiunile electorale.

La rândul său, președinta CEC a declarat că termenul a fost stabilit astfel pentru a întări predictibilitatea pentru partide și a oferi mai mult timp pentru comunicarea cu ASP cu referire la numărul și lista nominală a celor care fac parte din organele de conducere.