
Cauza penală în privința lui Andronachi și a unui complice, trimisă în judecată
Conform investigațiilor, în rezultatul faptelor imputate învinuiților, statul Republica Moldova a fost prejudiciat cu suma de peste 26 milioane MDL, respectiv au fost spălați banii sustrași în sumă de peste 1 milion USD și aproximativ 800 000 EUR în contul altor companii afiliate organizației criminale conduse de Vladimir Plahotniuc, precum și companiilor din cadrul grupului criminal organizat condus de către Vladimir Andronachi, astfel creînd condițiile necesare pentru stratificarea și integrarea a banilor sustrași în circuitul legal național și al altor țări.
Valoarea prejudiciului cauzat a fost acoperită prin sechestrele aplicate de Procuratura Anticorupție în comun cu Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale a Centrului Național Anticorupție.
De menționat este faptul că, de către organul de urmărire penală nu a fost stabilit locul aflării complicelui, iar cauza penală (materializată în 77 volume precum și cu informații electronice) a fost expediată spre examinare Judecătoriei mun. Chișinău, sediul Buiucani, uzînd de noile prevederi operate în Codul de procedură penală prin care a obținut autorizarea judecătorului de instrucție de finalizare a urmăririi penale în lipsa persoanei care se sustrage de la organul de urmărire penală.