5Foto© zdg.mdCe a arătat ancheta de la Universitatea de Medicină privind diplomele buclucașe eliberate medicilor români
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova informează despre finalizarea activității Comisiei de anchetă de serviciu, constituită prin Ordinul rectorului nr. 360-A din 04.11.2025 și al cărei termen de activitate a fost prelungit prin Ordinul nr. 412-A din 03.12.2025.
Comisia a avut ca obiectiv examinarea informațiilor apărute în spațiul public referitoare la desfășurarea studiilor postuniversitare de rezidențiat ale cetățenilor străini în cadrul Universității, precum și evaluarea respectării cadrului normativ și procedural aplicabil.
În perioada 4 noiembrie 2025 – 12 ianuarie 2026, Comisia a realizat o analiză amplă a documentelor academice și administrative, a procedurilor de admitere, a participării rezidenților la activitățile de instruire teoretică și practică, precum și a modului de evaluare academică. De asemenea, au fost organizate ședințe de lucru și consultări cu persoanele responsabile, fiind examinate dosarele rezidenților înmatriculați în perioada anilor 2020-2025.