
Ce mesaj i-a transmis Diana Șoșoacă lui Donald Trump
În mesajul adresat liderului de la Casa Albă și publicat miercuri, 12 martie, pe Facebook, Diana Șoșoacă susține că „intervenția Curții Constituționale din România împotriva candidaților la alegerile prezidențiale reprezintă un fapt fără precedent și o anulare de facto a democrației din România, stat membru UE și NATO și partener strategic al Statelor Unite”.
De asemenea, aceasta susține că interzicerea candidaturilor unor persoane fără o condamnare penală definitivă constituie „o dovadă că democrația a murit în România”: „Prin faptul că CCR interzice unor persoane din România să candideze la alegerile prezidențiale, deși nu există o condamnare penală definitivă prin care să li se interzică acestora să candideze, reprezintă dovada că democrația a murit în România și constituie un semnal către cetățenii din întreaga lume să nu mai creadă în democrație”.
Monștrii sunt adevărați: Putin și Trump, chipurile mutilate de „putere”
În opinia sa, România a fost exploatată de companii transnaționale și de UE. Diana Șoșoacă a mai precizat în mesajul adresat președintelui american și că românii ar trebui să aibă libertatea de a-și alege președintele, adăugând că lipsa acestui drept poate duce la „o nouă revoluție”.