Cec pregătește reguli mai dure pentru campaniile online3Foto© realitatea.md

Cec pregătește reguli mai dure pentru campaniile online

, 5 știri, 0 vizualizări

Campaniile electorale din Republica Moldova ar putea intra într-o nouă etapă de reglementare, cu reguli mai stricte pentru activitatea din mediul online.

Un proiect elaborat în baza Codului electoral, și propus de Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru dezbateri publice, propune reguli speciale pentru publicitatea electorală pe internet, activitatea influencerilor și creatorilor de conținut, utilizarea inteligenței artificiale, dar și pentru persoanele sau organizațiile care finanțează promovarea electorală fără a fi concurenți electorali.

Documentul propune introducerea unor noțiuni noi în legislația electorală, precum „publicitate electorală online”, „influencer electoral”, „creator de conținut electoral”, „participant la comunicarea electorală online”, „parte terță în campania electorală” și „comportament coordonat neautentic”. Scopul declarat este identificarea mai clară a activităților electorale desfășurate în mediul digital și urmărirea modului în care sunt finanțate.