Ceferiști, militari, polițiști, mineri, pădurari și siderurgiști protestează la Guvern împotriva ordonanței-trenuleț
La protestul din București sunt așteptați să participe silvicultori, militari în rezervă, polițiști, angajați ai metrolului, protestatari de la aeroportul Henry Coandă, mineri, siderurgiști, energeticieni este programat, vineri, începând cu ora 13.00, la sediul Guvernului.
Una din revendicările sindicaliștilor este abrogarea ”ordonanței austerității”.
Potrivit Brigăzii Rutiere, protestul este prevăzut între orele 13.00 și 13.30, iar manifestarea propriu-zisă ar urma să se desfășoare până la 15.30.
În funcție de numărul participanților, ar putea fi luate măsuri de restricționare a traficului rutier, în dinamică, existând posibilitatea ca acesta să fie resistematizat, în Piața Victoriei, pentru a fi asigurate două benzi de circulație pe sens în fața sediului Guvernului, între Bulevardul Aviatorilor și Calea Victoriei, respectiv Bulevardul Lascăr Catargiu.