Centrele multifuncționale ale ASP vor activa în ziua alegerilor prezidențiale conform unui program special
Centrele multifuncționale ale ASP vor activa și în ziua turului al II-lea al alegerilor prezidențiale, conform unui program special de muncă. Duminică, 3 noiembrie, între orele 07.00 și 21.00, vor fi eliberate buletine de identitate provizorii și vor fi înmânate buletinele de identitate confecționate, transmite IPN.
Agenția Servicii Publice precizează că buletinele de identitate provizorii sunt eliberate la solicitarea cetățenilor Republicii Moldova cu vârsta peste 18 ani. Acestea sunt eliberate în mod gratuit cetățenilor care nu dețin act de identitate sau al căror buletin de identitate nu este valabil.
Totodată, cetățenii Republicii Moldova care au depus cererea pentru eliberarea buletinului de identitate în perioada 18-31 octombrie, pot ridica actul de identitate până la data de 1 noiembrie, chiar dacă termenul limită al comenzii depășește această dată, indiferent de tariful achitat.