Chișinăul cere oprirea presiunilor asupra școlilor cu predare în limba română din stânga Nistrului5Foto© newsmaker.md

Chișinăul cere oprirea presiunilor asupra școlilor cu predare în limba română din stânga Nistrului

, 10 știri, o vizualizare

Chișinăul cere Tiraspolului să înceteze orice formă de presiune asupra elevilor și cadrelor didactice din cele opt școli cu predare în limba română, inclusiv stoparea practicilor de înregistrare ilegală a minorilor în structuri militare nerecunoscute. Solicitarea a fost formulată în cadrul ședinței grupurilor de lucru pentru educație, desfășurată marți, 9 decembrie.

Potrivit unui comunicat al Biroului politici de reintegrare, discuțiile s-au axat pe funcționarea instituțiilor de învățământ din stânga Nistrului și pe necesitatea garantării drepturilor elevilor și profesorilor. Chișinăul a evidențiat progresele privind complexul de clădiri al Liceului Teoretic „Evrika” din Rîbnița, precum și avansarea procedurilor tehnice de expertiză și delimitare a bunurilor imobile.

De asemenea, autoritățile constituționale au subliniat importanța identificării unei soluții pentru ca Liceul „Ștefan cel Mare și Sfânt” să revină în sediul său din Grigoriopol, în conformitate cu obligațiile internaționale și cu principiul interesului superior al copilului.