
Cinci ani de închisoare pentru violență în familie și huliganism
Un bărbat din Edineț a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru violență în familie și huliganism. Potrivit procuraturii, în luna decembrie a anului trecut, inculpatul și-a agresat concubina și pe fostul ei concubin, amenințând că-și va ucide propriul copil, transmite IPN.
Potrivit autorităților, bărbatul, fiind în stare de ebrietate, a provocat un conflict violent în curtea unui imobil din Edineț. El și-a agresat concubina, o tânără de 26 de ani, și pe fostul partener al ei. În toiul altercației, bărbatul a luat copilul de un an și a plecat. Când femeia l-a ajuns din urmă, având în brațe și cel de-al doilea copil, un nou-născut, inculpatul a scos un cuțit și l-a îndreptat spre gâtul copilului, amenințând că îl va ucide.
În cele din urmă, femeia a reușit să-și ia copilul, însă a fost agresată fizic și împinsă împreună cu cei doi minori. Fostul concubin al ei a fost, la fel, atacat, lovit și mușcat de ureche.