Cod roșu de ploi în mai multe regiuni ale Spaniei15Foto© hotnews.ro

Cod roșu de ploi în mai multe regiuni ale Spaniei

, 31 știri, 12 vizualizări

Spania este din nou lovită de ploi masive, după inundațiile catastrofale de acum două săptămâni. Școlile au fost suspendate în mai multe regiuni unde meteorologii au emis atenționări cod roșu și cod portocaliu.

Toată coasta mediteraneană este sub avertizare. Cod roșu este în zona Tarragona, nordul Castellonului și în sudul peninsulei, în regiunea Malaga. În nord, mai multe drumuri, inclusiv autostrada A7, au fost închise preventiv. În orașele Vinaròs și Benicarló, străzile au fost umplute de apă și mai multe mașini și obiecte stradale au fost luate de viitură.

Școlile au fost închise miercuri, 13 noiembrie, peste 120.000 de elevi rămânând acasă. La fel și în orașele andaluze Malaga și Granada s-au suspendat preventiv orele de curs, pentru că există riscul ca școlile să fie inundate. În Valencia, regiunea gravă afectată de inundațiile de acum 13 zile, este cod portocaliu.