Comisia Vetting anunță că a finalizat evaluarea tuturor candidaților2Foto© zdg.md

Comisia Vetting anunță că a finalizat evaluarea tuturor candidaților

, 6 știri, 3 vizualizări

Comisia Vetting (Comisia de evaluare a judecătorilor) anunță că a finalizat evaluarea tuturor candidaților recepționați până la moment pe Legea 26/2022, care reglementează procesul de pre-vetting.

În temeiul Legii 252/2023 privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor, Comisia Vetting a fost mandatată să evalueze, pe lângă alte categorii de subiecți, și candidații la funcțiile de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care și-au depus candidaturile după 1 septembrie 2023, și a candidaților pentru Colegiile CSM, indiferent de data depunerii candidaturii. Evaluarea acestora a fost realizată în temeiul Legii 26/2022 referitoare la pre-vetting, în continuarea mandatului Comisiei Pre-Vetting.

Comisiei i s-a solicitat evaluarea a 31 de candidați pentru funcții în organele de autoadministrare ale judecătorilor. Candidații au fost evaluați conform criteriilor de integritate stabilite în Legea 26/2022, care impun standarde mai riguroase de evaluare comparativ cu criteriile din legile referitoare la vetting. În cazul nepromovării evaluării, unica consecință care survine este excluderea candidatului din concurs.