Condamnat la 12 ani, după ce a șantajat din închisoare o femeie cu publicarea imaginilor intime2Foto© nordinfo.md

Condamnat la 12 ani, după ce a șantajat din închisoare o femeie cu publicarea imaginilor intime

, 6 știri, 0 vizualizări

Un bărbat de 34 de ani, fost deținut, a fost condamnat la 12 ani de închisoare, după ce, timp de șase ani, a șantajat o femeie, stabilită în Italia, cu publicarea unor fotografii intime. În toată această perioadă, fiind supusă amenințărilor periodice, victima i-a transmis inculpatului peste 34 de mii de euro.

Potrivit anchetei, din 2015, în timp ce își ispășea o pedeapsă cu închisoarea într-un penitenciar din R. Moldova, inculpatul și-a creat un profil cu date false pe o rețea de socializare, prin intermediul căruia a inițiat corespondență cu victima, furnizându-i informații mincinoase despre identitatea sa. După ce i-a câștigat încrederea, acesta a întreținut convorbiri cu caracter amoros, convingând femeia să-i transmită fotografii și înregistrări video cu caracter intim.

Ulterior, până în 2021, inculpatul a șantajat victima, solicitând sume de bani în schimbul nepublicării imaginilor respective. De frică, femeia, care se afla în Italia, a efectuat 93 de transferuri pe numele mai multor persoane indicate de învinuit, suma totală fiind de peste 34.000 de euro.