Condamnați la 14, 19 și 22 de ani de închisoare, pentru că au exploatat sexual trei minore cu probleme financiare
Trei bărbați din Chișinău au fost condamnați la pedepse de 22, 19 și 14 ani închisoare, pentru exploatarea sexuală a trei adolescente nevoiașe, în 2016-2017.
Acestea sunt din regiunea de centru a Moldovei, care atunci aveau vârste de doar 16 și 17 ani, iar una din ele avea și copil de o lună. O altă adolescentă era și ea în situație financiară precară, în condițiile în care provine dintr-o familie cu șapte copii; iar în cazul celei de-a treia victime, tatăl muncea ca și zilier, iar mama practica cerșetoria.
Pe lângă starea financiară precară, bărbații inculpați au profitat și de vârsta lor fragedă, lipsa supravegherii din partea părinților, care le făcea și mai expuse riscului de exploatare sexuală. Așadar, cu una din victime aceștia au făcut cunoștință într-un club de noapte din Chișinău; a doua adolescentă (prietena primei) a fost influențată psihologic de către inculpați într-un apartament din capitală să presteze servicii sexuale, după ce au făcut cunoștință într-un parc; iar cu victima minoră cu un copil de doar o lună au făcut cunoștință în preajma unui hotel din capitală.