3Foto© realitatea.mdCristian Jardan și-a prezentat raportul de activitate după opt luni la conducerea Ministerului Culturii
Potrivit raportului, Ministerul Culturii a elaborat o nouă formulă de calcul pentru finanțarea celor 16 instituții teatral-concertistice în care instituția este fondator. Subvențiile urmează să fie repartizate în funcție de mai mulți indicatori de performanță, printre care numărul spectacolelor, premierele și gradul de ocupare a sălilor.
Cristian Jardan a menționat că, în 2026, numărul solicitărilor depuse la programele gestionate de minister aproape s-a dublat. În total au fost înregistrate 902 aplicații, dintre care 298 pentru proiecte locale de dezvoltare culturală, 326 în cadrul Programului „Acces la Cultură” și 278 pentru proiecte implementate de organizații necomerciale.
Printre evenimentele susținute de minister se numără Festivalul „Născut în Moldova” și festivalul de muzică clasică în aer liber „DescOperă”, care a fost extins la patru seri.

