Cum a ajuns Nicușor Dan sacul de box al campaniei© antena3.ro

Cum a ajuns Nicușor Dan sacul de box al campaniei

, 6 știri, 62 vizualizări

După ce ne-am plîns că n-avem, iaca, am avut! S-a  terminat și ciclul acesta de dezbateri cu candidați la grămadă. Unii s-au înscris ca să se afle în treabă, alții, ca  să se vadă la televizor și (cîțiva) să recupereze din împrumuturile fictive. Adică, să facă bani și dintr-un proces democratic cu ajutorul unei prevederi legale plină de găuri pentru șobolani.

Cum a fost? Contrafăcut și banal. Contrafăcut pentru că două teme fundamentale au rămas îngropate.

Prima: anularea alegerilor în urma unui șir de abateri și abuzuri legale (Diana Șoșoacă, anularea alegerilor din 6 decembrie, interzicerea lui Călin Georgescu, diversiunile cu Horațiu Potra – activ în zona  de comportament a Legiunii Franceze, nu legionar român, plus Bogdan Peșchir, inventat drept corupător de alegători cărora le-ar fi băgat monede pe gît și în… precum și simulacrul de anulare a sentinței de la Ploiești, cea care ne-a arătat un judecător cu adevărat independent numit Alexandru Vasile.

Anularea alegerilor prezidențiale și tot balamucul cu ediția a doua au făcut din aceștia un fel de eroi populari. Televiziunile plătite și site-urile controlate să-i îngroape i-au ridicat în lumina și în sufletul celor vizați a fi păcăliți. Statul de drept și deciziile comandate și cîrpite ale CCR au fost subiecte doar pasager, ici-colo, preț de cîteva secunde.