© provincial.mdDe la 1 aprilie începe înscrierea în clasa întâi pentru anul de studii 2026-2027
La 1 aprilie va începe înscrierea copiilor în clasa întâi pentru anul de studii 2026-2027, iar procesul se va desfășura în două etape. Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației și Cercetării (MEC).
Prima etapă de înscriere va avea loc în perioada 1 aprilie – 18 mai curent.
„În acest interval, părinții sau reprezentanții legali ai copiilor care împlinesc vârsta de 7 ani până la începutul anului școlar vor depune cererea și actele necesare la instituția de învățământ din districtul școlar de domiciliu. Rezultatele primei etape vor fi anunțate la 18 mai 2026.
Tot atunci, instituțiile de învățământ și organele locale de specialitate în domeniul învățământului vor publica pe site-urile lor numărul locurilor rămase disponibile. A doua etapă de înscriere este programată pentru perioada 19 mai – 10 iunie 2026”, transmite MEC.