Demisii în lanț la Inspectoratul General pentru Migrație în cadrul MAI, după atacul armat din sectorul Rășcani
Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros a decis demiterea din funcție a șefului Inspectoratului General pentru Migrație, Mihail Vodă, dar și a adjuncților acestuia, șeful Direcției Supraveghere Regim de Ședere și a șefului Direcției Azil și Apatridie.
Decizia a fost aprobată în urma unei anchete de serviciu inițiată de către Serviciul Protecție Internă și Anticorupție, (SPIA) după ce la Chișinău a fost asasinat în data de 10 iulie, cetățeanul turc Izzet Eren, care era căutat de Interpol de către autoritățile din Marea Britanie, acesta fiind liderul unei organizații criminale, implicată în trafic de droguri.
- Insuficiențe în materia legislativă care reglementează domeniul migrației, azilului și apatridiei (propuneri de modificare a legii 270 din 2008 care se referă la termenul de examinare a cererilor de azil în procedură rapidă, accelerată);