Deputata Irina Lozovan sub interdicția de a părăsi țara după absențe nejustificate la judecată3Foto© zdg.md

Deputata Irina Lozovan sub interdicția de a părăsi țara după absențe nejustificate la judecată

, 9 știri, 9 vizualizări

În contextul informațiilor din spațiul public precum că deputata Irina Lozovan a părăsit Republica Moldova, Procuratura Anticorupție a comunicat că în privința deputatei este aplicată măsura preventivă obligarea de a nu părăsi țara pe un termen de 60 de zile, începând cu data de 3 martie 2025, informează CURENTUL.

„Necesitatea solicitării acestei măsuri a fost dictată de faptul că la ședința din 25 februarie și respectiv 3 martie 2025, inculpata nu s-a prezentat la ședințele de judecată, invocându-se motive de boală, fără a fi prezentată o dovadă în acest sens”, a menționat instituția.

Încheierea privind aplicarea măsurii preventive a fost transmisă pentru executare Poliției de Frontieră. În condițiile în care în spațiul public se vehiculează că inculpata ar fi părăsit hotarele Republicii Moldova, Procuratura dă asigurări că ieșirea sa de pe teritoriul Republicii Moldova nu se putea face prin punctele de trecere a frontierei de stat.