
Deputații se întrunesc miercuri în ședință plenară
Biroul permanent a aprobat ordinea de zi a ședințelor în plen ale Parlamentului din perioada 30 aprilie – 8 mai 2025. Astăzi, deputații se vor întruni în ședință plenară cu începere de la ora 11:00, informează CURENTUL.
Pe ordinea de zi au fost incluse mai multe proiecte de ajustare a legislației naționale la aquis-ul european. Este vorba de inițiativele legislative care se referă la sectorul energetic, calitatea apei potabile, precum și punerea în circulație a noilor modele de pașapoarte și documente de călătorie.
Parlamentul urmează să ratifice și o serie de acorduri.
Printre acestea figurează Acordul de finanțare dintre Republica Moldova, Comisia Europeană și regiunea Hauts-de-France pentru Programul Interreg (Interreg VI-C) Interreg Europe 2021-2027, prin intermediul căruia țara noastră va beneficia de sprijin financiar european destinat consolidării politicilor publice și dezvoltării cooperării instituționale.