3Foto1Video© zdg.mdDoi ambasadori au fost rechemați din funcții, după expirarea mandatelor
La ședința Guvernului de astăzi, 3 decembrie, Executivul a aprobat rechemarea din funcții a doi ambasadori ai R. Moldova în legătură cu expirarea mandatelor.
Victor Chirilă a fost rechemat din funcția de ambasador al R. Moldova în România și prin cumul în Republica Serbia și Muntenegru, cu reședință la București. De asemenea, Dumitru Braghiș a fost rechemat din funcția de ambasador al Republicii Moldova în R. Populară Chineză.
În 2019, Victor Chirilă a renunțat la funcția de Ambasador al R. Moldova în Franța, în care fusese înaintat. După demiterea Guvernului Sandu, cel care l-a numit ambasador, în perioada Guvernului condus de Ion Chicu Chirilă a decis că, în condițiile „incertitudinii care planează asupra viitorului curs al politicii externe”, nu-și va putea exercita misiunea de ambasador. În 2012, Victor Chirilă a fost numit consilier pe domeniul politicii externe al ex-premierului Vlad Filat.