10Foto© noi.mdDorin Recean, numit de șefa statului în funcția de emisar special pentru dezvoltare și reziliență
Fostul prim-ministru Dorin Recean, care acum două luni a declarat că „nu va continua să fie în viața publică și viața politică”, a fost numit în funcția de emisar special pentru dezvoltare și reziliență. Președinta Maia Sandu a semnat miercuri, 10 decembrie, decretul de numire.
Conform unui comunicat de presă emis de Președinție, emisarul special pentru dezvoltare și reziliență are misiunea de a „contribui la promovarea eforturilor interinstituționale și multisectoriale orientate spre consolidarea capacității statului de a preveni și combate amenințările de tip hibrid la adresa securității naționale”.
Mandatul prevede, totodată, promovarea imaginii R. Moldova în cadrul platformelor și organizațiilor internaționale dedicate rezilienței și securității, precum și schimbul de bune practici cu țările partenere. De asemenea, emisarul special ar urma să contribuie la mobilizarea sprijinului necesar pentru consolidarea rezilienței instituționale, economice și sociale a țării.