Drogurile pot fi raportate anonim prin noua aplicație „STOP-DROG”. Cum funcționează platforma6Foto© realitatea.md

Drogurile pot fi raportate anonim prin noua aplicație „STOP-DROG”. Cum funcționează platforma

, 7 știri, 0 vizualizări

Publicul larg, inclusiv elevii, va putea raporta anonim situațiile de risc asociate drogurilor prin intermediul aplicației „STOP-DROG”. Platforma a fost lansată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Inspectoratul General al Poliției (IGP), instituție care va administra și gestiona aplicația. Aceasta poate fi accesată de pe telefon, tabletă sau calculator, fără a fi necesară crearea unui cont ori introducerea obligatorie a datelor personale.

Lansarea aplicației face parte dintr-un program mai amplu destinat prevenirii consumului de droguri și sprijinirii elevilor. În anul de studii 2025-2026, în instituțiile de învățământ general din țară au fost organizate aproximativ 17.400 de lecții și activități de prevenire. La acestea au participat peste 131.000 de elevi. Mai bine de 5.000 de activități au fost desfășurate împreună cu IGP, iar alte 421 au avut loc în parteneriat cu serviciile de sănătate prietenoase tinerilor.

„Important este ca fiecare situație să fie abordată cu responsabilitate, discreție și grijă față de copil, punând pe primul loc siguranța, sănătatea și bunăstarea acestuia. Abordarea noastră este una orientată spre protecție și sprijin, nu spre sancționare. Respectarea demnității copilului, confidențialitatea, intervenția timpurie și evitarea stigmatizării vor sta la baza tuturor măsurilor”, a declarat Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării.