
După eșecul dureros cu Israel, naționala Moldovei speră la o surpriză în Norvegia, în fața lui Erling Haaland
Cea mai drastică înfrângere din istoria echipei naționale a Republicii Moldova a avut loc în preliminariile Campionatului Mondial din 2026, când selecționata a fost învinsă cu scorul de 1-11 de Norvegia, la Oslo.
Partida a început dezastruos pentru moldoveni, cu un gol încasat în minutul 6. Martin Ødegaard a pasat în careu către Erling Haaland, care a deviat mingea spre Felix Myhre, aflat în fața porții, acesta deschizând scorul. În continuare, Antonio Nusa a pătruns pe partea stângă și i-a pasat lui Ødegaard în careu, însă căpitanul Norvegiei a șutat peste transversală. Nusa a fost aproape de gol și el, trimițând un șut din afara careului, care a trecut puțin pe lângă bară, informează ziua.md.
În minutul 11, fundașul Artur Crăciun a comis o gafă mare – a încercat să dea o pasă, dar a nimerit în piciorul lui Felix Myhre, iar de la acesta balonul a ajuns la Erling Haaland, care a înscris pentru 2-0. La mijlocul reprizei, Odegaard a șutat periculos, iar portarul Cristian Avram a respins în corner. Apoi Alexander Sorloth a profitat de o centrare în careu și a lovit mingea cu capul, dar peste poartă. Ocaziile au continuat la poarta noastră, iar Cristian Avram a intervenit eroic la șutul lui Haaland.