Expoziția „Trenul Durerii” a avut circa 20 de mii de vizitatori
Circa 20 mii de persoane atât din Republica Moldova, cât și turiști străini au vizitat expoziția „Trenul Durerii”, care s-a desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale, pe parcursul lunii iulie. Cea de-a doua ediție a expoziției a marcat 75 de ani de la cea mai mare operațiune de deportări staliniste.
Expoziția a cuprins două vagoane în care vizitatorii au putut vedea obiecte, fotografii și cărți ce ilustrează experiența oamenilor deportați, dar și au putut accesa, în premieră, conținut digital.
Astfel, în cadrul expoziției, au fost prezentate mărturiile a 27 de deportați, animațiile „Țigănești – Kurgan – Țigănești, povestea lui Vasile Vieru” și „Mâța fără nume”, de Ghenadie Popescu, precum și cărțile audio „Stalin mi-a furat copilăria”, de Boris Vasiliev, și „Copii în cătușele Siberiei”, de Spiridon Vangheli, în lectura lui Andrei Sochircă. De asemenea, au avut loc două proiecții în aer liber ale filmului „Siberia din oase”, în regia Leontinei Vatamanu.