Federica Mogherini a demisionat de la Colegiul Europei3Foto© telegraph.md

Federica Mogherini a demisionat de la Colegiul Europei

, 5 știri, 0 vizualizări

Fostul Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, a demisionat joi din funcția de rector al Colegiului Europei, după ce a fost desemnată suspectă într-o anchetă privind presupus favoritism în atribuirea unor fonduri europene pentru formarea diplomaților, relatează Euractiv.

”În spiritul rigoarei și corectitudinii cu care mi-am exercitat întotdeauna mandatul, am decis astăzi să demisionez din funcția de rector”, a declarat Mogherini după reuniunea Comitetului Executiv al Colegiului. Decizia survine la o zi după ce Stefano Sannino, șeful DG Middle East, North Africa and Gulf al Comisiei Europene, a anunțat că se va retrage la finalul lunii decembrie, tot în contextul aceleiași anchete.

Investigația Parchetului European (EPPO) vizează un contract de un an atribuit Colegiului Europei pentru crearea unei noi Academii Diplomatice a UE, suspectându-se că, în perioada 2021–2022, Colegiul și Serviciul European de Acțiune Externă ar fi direcționat în mod necorespunzător fonduri europene și ar fi furnizat informații privilegiate înainte de lansarea oficială a licitației, deschisă tuturor universităților europene.