4Foto© info1.mdFostul primar Ciochină neagă că a lovit mortal un băiat de 14 ani
Joi, 11 decembrie, are loc o nouă ședință de judecată în dosarul lui Nicanor Ciochină, învinuit de provocarea accidentului rutier soldat cu moartea unui adolescent și a fugit de la locul faptei. Fostul edil de Boldurești a absentat la ultimele două ședințe, invocând stări de sănătate, însă astăzi s-a prezentat și a fost audiat în instanță.
„Nu recunosc acuzațiile aduse de procuror. Ba mai mult, pot să spun că eu, în acea seară, nu am circulat pe traseul unde s-a produs accidentul rutier. Pe data de 19 februarie 2024, m-am prezentat la serviciu, iar la amiază m-am deplasat în orașul Nisporeni. Am fost telefonat de un prieten de-al meu, cu care nu ne-am mai văzut de mult timp, și m-am întrebat dacă putem să ne vedem. La amiază, aproximativ după ora 13:00, ne-am întâlnit la prietenul nostru comun din orașul Nisporeni. Acolo am discutat, erau mai multe persoane”, a declarat Ciochină, potrivit Pro TV.
Totodată, el a mai menționat că, după ce s-a întâlnit cu prietenii, s-a văzut și cu o altă persoană în oraș.