
Franța va oferi Ucrainei două miliarde de euro sub formă de ajutor militar suplimentar
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat miercuri, alături de omologul său ucrainean Volodomir Zelenski, un ajutor militar suplimentar de două miliarde de euro pentru Ucraina, relatează AFP, preluat de Agerpres.
De asemenea, președintele francez a cerut Rusiei să accepte o încetare a focului de 30 de zile fără „condiții prealabile'. El a acuzat Moscova că 'și-a arătat voința sa de război” și că a adăugat 'noi condiții' la acordul încheiat prin intermediul Statelor Unite pentru un armistițiu în Marea Neagră și un moratoriu asupra loviturilor care vizează obiective energetice.
Emmanuel Macron a afirmat, de asemenea, că este „mult prea devreme” pentru a evoca o ridicare a sancțiunilor impuse Moscovei după invadarea Ucrainei, explicând că acest lucru va depinde „de alegerea Rusiei de a respecta dreptul internațional”.