
Gherasimov: Moldova poate semna tratatul de aderare la UE până în 2028
Republica Moldova a încheiat cu succes screeningul bilateral în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană (UE), ceea ce oferă perspective realiste pentru semnarea tratatului de aderare până în 2028.
Potrivit postului public de televiziune, vicepremiera pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a declarat la emisiunea „Noi și Europa” de la Radio Moldova că menținerea ritmului reformelor și gestionarea responsabilă a dosarului transnistrean vor fi elemente decisive pentru atingerea acestui obiectiv. Ea a precizat că factorul decisiv va fi munca constantă pe care țara trebuie să o depună în următorii ani.
„Mulți credeau că nu ne va reuși, dar am demonstrat că putem atunci când lucrăm uniți și mobilizați. Este important să menținem acest nivel de implicare”, a adăugat Gherasimov.