Grecia va interzice accesul la rețelele de socializare pentru copiii sub 15 ani3Foto© telegraph.md

Grecia va interzice accesul la rețelele de socializare pentru copiii sub 15 ani

, 4 știri, 0 vizualizări

Grecia plănuiește să interzică accesul la rețelele de socializare pentru copiii sub 15 ani. Guvernul de la Atena a pregătit un proiect de lege cu privire la restricție, care ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027.

Prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a anunțat măsura adresându-se direct tinerilor într-un videoclip pe TikTok. El a declarat că interdicția de utilizare a rețelelor sociale pentru minorii sub 15 ani are drept scop combaterea creșterii nivelului de anxietate și problemele de somn în rândul tinerilor, precum și „design-ul care creează dependență” al platformelor sociale, notează BBC.

Proiectul de lege prevede că orice persoană sub 15 ani va fi împiedicată să folosească rețelele de socializare, iar părinții sau tutorii vor fi obligați să instaleze o aplicație care să impună această restricție pe toate dispozitivele — indiferent dacă sunt de acord sau nu cu reforma. Interdicția va fi discutată în Parlament în timpul verii și este așteptată să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027.