2Foto1Video© zdg.mdGrup specializat în comercializarea ilegală a alcoolului etilic…
Un grup constituit din doi bărbați și trei femei, cu vârste cuprinse între 50 și 65 de ani, care s-ar fi ocupat cu transportarea și comercializarea ilegală a alcoolului etilic pe teritoriul mai multor raioane ale țării, a fost documentat de ofițerii Inspectoratului de Poliție Orhei.
Conform unui comunicat de presă, pe parcursul lunii noiembrie, în cadrul acțiunilor procesuale desfășurate, polițiștii au efectuat 14 percheziții simultane atât în raionul Orhei, cât și în alte localități ale R. Moldova. În urma acestora, a fost ridicată o cantitate totală de 2 335 de litri de substanță lichidă incoloră, cu caracteristici similare alcoolului etilic, depozitată în diverse recipiente și pregătită pentru vânzare.
Totodată, investigațiile au stabilit că, un bărbat de 52 de ani, originar din raionul Ialoveni, asigura transportarea alcoolului etilic către domiciliile celorlalți membri, care îl îmbuteliau și îl comercializau. Întreaga cantitate de substanță a fost ridicată și transmisă pentru efectuarea expertizei, în vederea stabilirii originii și compoziției acesteia.