Haos în România în prima zi de grevă generală a cadrelor didactice
150.000 de cadre didactice și personal auxiliar din școlile din România se află în grevă, principala nemulțumire fiind salarizarea, scrie digi24.ro.
RĂZVAN GHIȚUN, profesor de sport, Școala Gimnazială ,,B.P.Hasdeu”, Constanța: „În școala la care predau avem peste 60% profesori, cadre didactice, personal auxiliar, intrați în greva aceasta generală din cauza condițiilor lăsate de izbeliște cu care ne confruntăm de atâta timp. În primul rând, salarizarea, condițiile de muncă, dotările, deci, totul este la pământ. Deci, și cu răbdarea, am ajuns la capătul puterilor. Eu zic că ne ajunge”.
Nu toți profesorii sunt în grevă, așa că unii părinți au fost anunțați pe grupurile de WhatsApp să își aducă la școală copiii pentru că ei pot fi supravegheați. Când au anunțat declanșarea protestului, sindicaliștii le-au recomandat părinților să își țină copiii acasă.