3Foto© newsmaker.mdIgor Grosu va participa la Conferința președinților Parlamentelor din Uniunea Europeană
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va participa în perioada 3-5 mai la Conferința Președinților Parlamentelor din Uniunea Europeană. Evenimentul se va desfășura la Copenhaga, fiind găzduit de Parlamentul Danemarcei.
Pe agenda reuniunii figurează principalele provocări cu care se confruntă statele europene, inclusiv securitatea, extinderea Uniunii Europene, reziliența democratică și amenințările hibride. Totodată, vor fi analizate modalitățile prin care parlamentele statelor membre UE pot sprijini țările candidate.
În acest context, Igor Grosu va avea întrevederi bilaterale cu omologii săi din mai multe state europene, inclusiv cu președintele Senatului Regatului Belgiei, cu președintele Parlamentului Albaniei, Niko Peleshi, cu președintele Adunării Naționale a Republicii Slovenia, Zoran Stevanovic, cu președintele Consiliului Național al Republicii Slovace, Richard Rasi, și cu Mareșalul Seimului Republicii Polone, Wlodzimierz Czarzasty.