Încă un stat american a decis că Trump trebuie să fie exclus de pe buletinul de vot
Secretarul de stat din Maine, democrata Shenna Bellows, a declarat că Donald Trump nu este eligibil din cauza acțiunilor sale care au condus la revolta de la Capitoliul SUA din 2021.
Maine se alătură astfel statului Colorado, care a interzis deja ca Trump să apară pe buletinul de vot la alegerile primare republicane.
Foarte probabil, ambele decizii vor fi atacate în instanță.
Hotărârea de 34 de pagini a secretarului de stat din Maine spune că Trump trebuie eliminat de pe buletinul de vot pentru că “s-a implicat în insurecție sau rebeliune”. În ordinul său, Shenna Bellows arată că Trump, “pe parcursul a mai multor luni și culminând cu 6 ianuarie 2021, a folosit un narativ fals de fraudă electorală pentru a-și înflăcăra susținătorii și pentru a-i face să se îndrepte spre Capitoliu”. Ea a adăugat că “apelurile sale ocazionale ca manifestanții să fie pașnici și să sprijine forțele de ordine nu conferă imunitate acțiunilor sale”.