Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Federației Ruse la București a fost convocat la MAE4Foto© realitatea.md

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Federației Ruse la București a fost convocat la MAE

, 6 știri, 12 vizualizări

Ministerul Afacerilor Externe din România l-a convocat, sâmbătă, pe însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Federației Ruse la București. Secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota a transmis protestul părții române față de violarea spațiului aerian al României ca urmare a identificării, în apropierea frontierei cu Ucraina, a unor fragmente de dronă similare cu cele folosite de forțele ruse în cadrul agresiunii împotriva Ucrainei, scrie Digi24.RO

„Din dispoziția ministrului afacerilor externe, însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei Federației Ruse la București a fost convocat de urgență sâmbătă, 9 septembrie, la Ministerul Afacerilor Externe, la nivel de secretar de stat.

Secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota a transmis protestul părții române față de violarea spațiului aerian al României ca urmare a identificării pe teritoriul țării noastre, în proximitatea frontierei cu Ucraina, a unor fragmente de dronă, similare cu cele utilizate de forțele ruse în cadrul agresiunii împotriva Ucrainei.