Investigație Financial Times: Rețeaua A7, creată de Ilan Șor și Promsviazbank, a spălat peste 6,9 miliarde de dolari prin băncile globale4Foto1Video© stiripesurse.md

Investigație Financial Times: Rețeaua A7, creată de Ilan Șor și Promsviazbank, a spălat peste 6,9 miliarde de dolari prin băncile globale

, 5 știri, 0 vizualizări

Compania cripto A7, condusă de oligarhul fugar Ilan Șor, ar fi transferat cel puțin 6,9 miliarde de dolari prin intermediul băncilor din străinătate care aveau acces la rețeaua globală SWIFT și a ajutat astfel Rusia să eludeze sancțiunile internaționale. Potrivit The Financial Times, banii au trecut prin sute de companii paravan, iar pentru efectuarea tranzacțiilor au fost folosite facturi falsificate, transmite IPN.

Potrivit unei investigații jurnalistice realizate de publicația britanică, pentru a induce în eroare departamentele de conformitate ale băncilor străine, A7 ar fi falsificat facturi cu ștampile ale unor companii reale, prin care erau mascate bunuri sensibile, de uz militar sau echipamente necesare unor fabrici sancționate. Produsele indicate aveau denumiri neutre, precum convertoare electrice, iar pentru a nu stârni suspiciuni, documentele erau redactate fără caractere chirilice.

Plățile au fost derulate inițial mai ales prin bănci de stat din Kârgâzstan. Ulterior, când au fost depistate o serie de tranzacții suspecte, decontările au fost efectuate prin Emiratele Arabe Unite. Ulterior și băncile de acolo au adoptat regimul de sancțiuni occidentale și au închis toate conturile legate de A7.