Ion Badanev a devenit vicecampion mondial universitar la haltere5Foto1Video© protv.md

Ion Badanev a devenit vicecampion mondial universitar la haltere

, 5 știri, 0 vizualizări

Ion Badanev a urcat pe podium la Doha și a adus prima medalie pentru Republica Moldova la Campionatul Mondial Universitar de haltere. Moldoveanul a avut o evoluție excelentă în proba de smuls. A început cu 124 de kilograme, a reușit apoi 128, iar la ultima încercare a ridicat 132 de kilograme. Rezultatul i-a adus medalia de aur și primul loc în această probă.

La aruncat, Badanev a ridicat 156 de kilograme și a încheiat pe locul secund. A încercat la ultima tentativă să ridice 160 de kilograme, însă încercarea nu a fost validată. Astfel, cu 132 de kilograme la smuls și 156 la aruncat, Badanev a acumulat 288 de kilograme la total și a devenit vicecampion mondial universitar.

Titlul i-a revenit lui Tehran Mammadov. Azerul a totalizat 289 de kilograme, cu unul mai mult decât sportivul nostru. Pentru moldoveanul Ion Badanev acesta este încă un rezultat important într-o carieră care a început să se remarce la nivel internațional. În 2024, halterofilul nostru a devenit campion european Under-20 la categoria de până la 61 de kilograme.