
Italia este paralizată de o grevă generală
Zeci de mii de oameni au ieșit luni pe străzile din Italia, blocând țara într-o grevă generală, în semn de solidaritate cu civilii din Fâșia Gaza. În mai multe orașe mari din Italia au fost organizate manifestații pentru a atrage atenția asupra situației din Orientul Mijlociu și transmiterea unui mesaj către Guvernul de la Roma pentru încetarea oricărei colaborări militare și instituționale cu Israelul, transmite IPN.
În timpul demonstrațiilor, în mai multe zone, au avut loc mai multe confruntări între protestatari și forțele de ordine. În gara din Milano, după ce manifestanții s-au luat la bătaie cu polițiștii, cei din urmă au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea. Iar în Bologna, după ce protestatarii au blocat o autostradă, oamenii legii au utilizat furtunuri de apă pentru a-i îndepărta.
Greva generală a afectat și educația. Unele școli au rămas închise, altele au funcționat doar parțial, după ce mai mulți angajați, dar și elevi și studenți au participat la proteste. Spitalele au rămas deschise, dar funcționează cu personal redus, ceea ce a dus la întârzieri și reprogramări ale consultațiilor.