Klaus Iohannis precizează că nicio dronă rusească nu a lovit România
Potrivit lui Iohannis, în această situație a fost verificat „tot”.
„Noi avem control total asupra spațiului nostru național. Am verificat absolut tot și pot să liniștesc populația. Nu a existat nimic ce a ajuns în România. Însă, da, sîntem îngrijorați, fiindcă aceste atacuri au loc la o distanță foarte mică de granița românească”, a declarat președintele la Cincu, la o conferință de presă comună cu premierul luxemburghez Xavier Bettel.
Șeful statului a mai spus că a fost informat de ministrul apărării privind astfel de atacuri.
„Am avut chiar astăzi atacuri, mi-a spus domnul ministru al apărării, care au fost verificate la 800 de metri de granița noastră, deci foarte, foarte aproape. Suntem însă alerți și sîntem în cadrul NATO foarte bine apărați”, a mai spus Iohannis, care a punctat că România beneficiază de garanții de securitate „extrem de puternice”.
Întrebat despre riscul ca o dronă rusească să cadă pe teritoriul României, Iohannis a spus că știe exact cine, cînd și ce trebuie să facă dacă pică ceva pe teritoriul NATO.