„L-au lăsat fără mijloacele de a câștiga războiul”. Time: Zelenski se simte trădat de aliații occidentali
Volodimir Zelenski se simte trădat de aliații lui occidentali, care l-au lăsat cu mijloace doar pentru a supraviețui războiului lansat de Rusia, nu pentru a-l câștiga, a declarat o persoană din cercul președintelui ucrainean pentru revista TIME.
Sprijinul public pentru ajutorul acordat Ucrainei este în scădere de luni de zile în SUA, iar vizita lui Zelenski nu a reușit să-l revigoreze. Aproximativ 41% dintre americani doresc ca Congresul să furnizeze mai multe arme Kievului, în scădere de la 65% în iunie, când Ucraina a început o contraofensivă majoră, potrivit unui sondaj Reuters realizat la scurt timp după plecarea lui Zelenski.
Acea ofensivă a decurs într-un ritm chinuitor și cu pierderi enorme, făcând din ce în ce mai dificil pentru Zelenski să-i convingă pe parteneri că victoria este aproape. Odată cu izbucnirea războiului în Israel, chiar și menținerea atenției lumii asupra Ucrainei a devenit o provocare majoră, comentează TIME.