Ligia Deca, în vizită la USM. Vor fi inițiate noi acorduri de parteneriate dintre universitățile celor două maluri de Prut4Foto© realitatea.md

Ligia Deca, în vizită la USM. Vor fi inițiate noi acorduri de parteneriate dintre universitățile celor două maluri de Prut

, 6 știri, 3 vizualizări

Ministrul Educației de la București, Ligia Deca, a dat asigurări că România va continua să implementeze proiecte pentru sporirea calității învățământului superior din R. Moldova. Declarația a fost făcută ieri, în cadrul unei vizite la Universitatea de Stat din Moldova (USM), la invitația rectorului Igor Șarov.

Potrivit unui comunicat de presă al USM, scopul vizitei ministrei Educației din România la Chișinău este inițierea unor acorduri de parteneriate de perspectivă ce ar întări dialogul dintre universitățile de pe cele două maluri ale Prutului, prin schimburi de experiență pentru cadre didactice, studenți și cercetători, întărind relațiile de parteneriat deja existente.

În cadrul discuțiilor, părțile au vorbit despre cooperarea în domeniul învățământului superior cât și despre posibilitățile de implementare a unor parteneriate ce ar spori calitatea în domeniul educației și cercetării.