5Foto© realitatea.mdLucrările de construcție a noului pod de la Ungheni, avansează – Finalizarea lucrărilor este planificată pentru anul viitor
Lucrările de construcție a noului pod de la Ungheni, denumit și „Podul de Flori” au început pe data de 26 aprilie 2025, iar valoarea totală a proiectului este de 33 de milioane de euro.
„Podul de la Ungheni e un proiect simbolic și strategic pentru Republica Moldova. Va fi primul pod construit după mai bine de 60 ani peste râul Prut. Proiectul avansează conform planului, iar obiectivul nostru este ca podul să fie funcțional până la sfârșitul anului viitor. Acest pod va conecta Moldova de viitoarea Autostradă A8 - Târgu Mureș – Iași – Ungheni – Chișinău și la ne va integra în rețeaua europeană de transport”, a subliniat Premierul Alexandru Munteanu
Podul va avea o lungime de 261 de metri și va fi alcătuit din două poduri paralele, având fiecare câte două benzi pe sens și trotuare. În prima etapă, circulația se va desfășura pe drumurile naționale din proximitate, urmând ca ulterior, după obținerea finanțării, să fie realizată autostrada până la Ungheni.