Mihail Șaran, și alți trei angajați de la Bismobil Kitchen, trimiși pe banca acuzațiilor© tv6.md

Mihail Șaran, și alți trei angajați de la Bismobil Kitchen, trimiși pe banca acuzațiilor

, 10 știri, 8 vizualizări

Fondatorul companiei „Bismobil Kitchen,” un director operațional, precum și doi agenți comerciali ai companiei – trimiși pe banca acuzațiilor, în dosarul escrocheriei de aproape 40 milioane lei.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a dosarului penal de învinuire a fondatorului companiei „Bismobil Kitchen” și altor trei angajați, după ce ar fi prejudiciat șapte persoane cu peste 4,3 milioane lei.

Ceilalți trei învinuiți, pe lângă fondatorul companiei, sunt un director operațional și doi agenți comerciali ai companiei, responsabili de relațiile cu clienții. Dosarul penal de bază a fost pornit pentru prejudicierea clienților cu aproape 40 milioane lei, după ce aceștia nu și-ar fi primit mobila de bucătărie comandată în 2021-2022. Acum, urmare a trimiterii în judecată a episoadelor din dosarul penal în privința acestor șapte persoane, investigațiile continuă și în privința celorlalte acțiuni de escrocherie, comise în privința a 168 de persoane nedreptățite.