
Ministerul Educației și Cercetării s-a autosesizat în privința participării lui Victor Munteanu la o competiție din Rusia
, 5 știri, 4 vizualizări
În acest context, MEC precizează că Victor Muntean nu face parte din lotul național al Republicii Moldova, conform prevederilor Ordinului nr. 1304 din 2023 privind organizarea și funcționarea loturilor naționale. De asemenea, se menționează că acesta nu a fost delegat oficial de către federația sportivă de profil.
Prin urmare, participarea lui Victor Muntean la competiția menționată nu este recunoscută oficial și este calificată drept un act unilateral și neautorizat, contrar reglementărilor în vigoare.
De asemenea, Ministerul Educației și Cercetării a îndemnat sportivii și federațiile sportive să respecte cu strictețe cadrul normativ național și principiile etice ce guvernează reprezentarea țării în competițiile internaționale.