Nicușor Dan: Extinderea UE în Republica Moldova nu este un act de caritate, este o investiție în securitate2Foto© realitatea.md

Nicușor Dan: Extinderea UE în Republica Moldova nu este un act de caritate, este o investiție în securitate

, 4 știri, 0 vizualizări

Extinderea Uniunii Europene către Moldova, Ucraina și țările din Balcanii de Vest reprezintă „o investiție în securitate”, nu „un act de caritate”, a declarat președintele României, Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe susținute pe 21 noiembrie. Liderul de la Cotroceni a reafirmat sprijinul Bucureștiului pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru întărirea Flancului Estic.

„Pe partea de securitate, evident, răspundem cu toții la o necesitate. Această necesitate este mai prezentă în Flancul estic și salut preocuparea Comisiei pentru Flancul estic. Ultimul lucru pe care vreau să-l spun legat de securitate este că extinderea Uniunii Europene și în Moldova, și în Ucraina, și în Balcanii de Vest nu este un act de caritate, este o investiție în securitate”, a declarat Nicușor Dan, citat de Agerpres.

Președintele României a salutat „voința” Republicii Moldova de a se integra în UE și a precizat că Bucureștiul va rămâne un susținător activ al acestui obiectiv.